cafea

cafeaua se aseza turceste pe ochii nostri
ochi de vipere domesticite, plasmuite haotic de iubiti
eram in castel cu rochia albastra din cer
aveam cerul in poale
si pielea imi stralucea de cer
el se contura pe fericirea mea nedeslusita
infaptuita mai sus de coapse
in torace
fotoliul statea in bratele mele,
nelinistit
noi taceam ca si copacii in furtuna
era cald
sarutul aprinse parul ei
radea rusinata de accident
se bucura in sinea ei
totul era suspendat
pe cale de a se incalci
niciodata descalcita dragostea ei
pentru Stefan
Stefan parea a fi el
cand o privea de departe
fara cuvinte
Stefan era
doar cand era intre cer si pamant
cobora scarile in labirint pana la jumatate plangea
apoi radea
radea zburand pe scarile inguste
intr-un cerc ce o ametea
cu tot cu pulpe
se invartea spre un alt cer
un alt inceput.
in lumina simtea
ca avea ingeri in piept
cat sa se agate de copaci
si sa nasca pasari
avea fluturi pe gene
si sare pe unghii.
nord si sud deopotriva.