Soarele tepos o trezi zgariind-o pe brate cu vantul. Toata noaptea visa in cuvinte rememorand asteptarea..




acum , cu biscuitul preparat de cuptorul supermarketului in farfuria ei, si cu cafeaua De noir alaturi, cuvintele nu mai veneau. Veneau cu puncte puncte.






Pe strada Atena, vila laptoasa din fata resedintei ei, era resedinta carismatica de ambasadori. Si lenevea melancolica , scaldata in lumina, vis-a vis cu intunericul de sub pamantul impadurit. Traia printre copaci. Alaturi, era o valcea serpuitoare. Copii se jucau de-a parintii afara, cu papusi si note de plata. Ei vroiau sa fie mari. In scorbura, avea un casetofon schiop care urla cu dementa Baila morena.. Geamurile larg deschise atingeau tufisurile si pamantul. Patul ei linistit il iubea caci se nascuse in paturi fara somn. Proprietara cumsecade ii auduse sandwich-uri.. Le inghiti cu pofta caci pe atunci ii era foame tot timpul, isi turna rochia albastra lunga si serpuitoare pe trupul gol, isi arunca picioarele in papucii un pic desfacuti si alerga spre el. Caci nu venise. Copiii o imbratisara afara cu drag, la fel si ea. Cand o imbratisau ei, o saruta soarele.





De-a lungul ei, Atena era frumoasa, cu plete lungi, doar un pic zgomotoasa la baza ei, acolo unde se afla Ambasada Spaniei, cu oameni agitati sa plece, cu bagaje si picioare pe alee.




Ea facu stanga insa pe mica straduta ce adapostea un castel mare. Din instinct isi urca privirea la ultimul etaj, asa cum facea seara de seara, caci o lumina strajuia mersul lor tacut pana dincolo de miez de noapte, cand ei se intalneau. Acolo locuia un om cu dragoste, fara indoiala, asa gandea ea.




Traversa piata Quito, ca pe o rascruce, se odihni cu gandul un pic, asezandu-se pe bratul statuii. Soarele fierbinte parea insetat, ar fi baut si el ceva. Era o vara cu multa pasiune, asa spuneau, iar piata Quito, era intr-o zodie cu soarele pe pamant. Nu vorbea niciodata, doar asculta, iar iarba parea a avea urechile ciulite tot timpul. Doar gazele faceau zgomot in mijlocul campului din oras. Cand isi aminti ca nu venise, simti din nou neliniste si se gandi ca s-ar putea sa iasa pe Londra, in drumul lui spre birou sau spre Nik .Se intoarse un pic pe Paris, acolo unde locuia psihologul tanar din turn, pana facu dreapta pe Londra. Londra, era pustie, asa ii parea ei, pentru ca nu o cunostea si casele vechi pareau pline de paianjeni si fantome. Stia doar ca acolo locuia o pictorita, care ajunse nebuna si saraca din iubire. Odata iti voi spune mai multe despre ea.



Rochia ei albastra cu flori galbene si frunze verzi era adanca pana la pamant si involburata pana la cer, chiar de nu batea vantul. O obliga sa mearga ca o printesa, un mers copilaros si deci stangaci de printesa, chiar daca nu era atat de frumoasa, si ea o stia. Nu avea parul lung sau picioare lungi, dar cu siguranta avea brate lungi si buze prelungi. Ochii ei erau intotdeauna mai mici si obositi si stia ca intr-o zi ridurile fruntii aveau sa se adanceasca mai repede tocmai pentru ca se incrunta sa vada. Era mioapa , dar nu ii placea sa poarte ochelari. Din clasa a cincea ura ochelarii.


Asa ca ajunse aproape de Washington cu ochii incruntati pe frunte incercand sa prinda imaginea pustiului serios de pe bicicleta. El era barbat in toata firea cand ii vorbea despre cum sa invete, dar pe bicicleta se transforma.Avea totusi in mintea ei desenate pulpele lui musculoase, cu glezna mai subtire decat a altor barbati, dansand circular in tenesii albastri pe bicicleta veche, pe care o inchiriase pe bani nu putini. La coltul strazii era o bodega mica, unde o vazu pe vecina lui alcoolica si murdara, aceea cu care trebuiau sa imparta beciul. PE ATUNCI EA NU BEA. dar in timp ce colocatara aduna stive de sticle in camera de alaturi, ea il iubea fara de vin, cu usa intredeschisa.


Dupa bodega incepea de fapt strada, care era atat de umbroasa si ingandurata, incat nici gazele nu puteau sa patrunda. Era ca si cand acolo ar fi locuit numai scriitorii si cei doi caini albi, polari, fiorosi. In inima strazii langa vila lunga, ii vazu. Patrulau. Mandri de culoarea blanii si de originea lor, nobila. Stapana lor, le dadea drumul deseori sa se incante de putere. O ura pentru asta. Ei, erau aliatii lui, parca il vedea ranjind. Se aseza in scobitura unui perete de gard pietros, rece. Acolo totul era mai rece pentru ca nu erau ochiuri de lumina . Si astepta. Intre timp privea cand coroana de copaci, cand numara castanele nevazute. Astepta ca ei sa se indeparteze sa o poata zbughi pe poarta, sa inconjoare cladirea si abia apoi sa alunece pe scari si sa ii strecoare biletul in usa. Daca avea sa fi lasat usa deschisa, asa cum o lasau adeseori amadoi, asta insemna munca serioasa si insetata de secret. Sa afle ea totul. Totul despre suferinta lui interioara, ca sa inteleaga daca ea avea leac pentru el.




Saturday July 26, 2008 - 12:42pm