Goi

Scena risipirii

Am fost la reprezentatie azi, sa il vad pe Woland. A fost urat. Nu ne-am inteles. Am crezut ca putem fi prieteni intr-ale intunericului. Un pact fara nici o fantezie, sortit esecului.


Intre niste pereti reci, ascutiti si scorojosi, isi desfacu oasele cu sufletul si din maduva iesira cuvintele mititele si ude si sarate... La multi ani . Si apoi i se paru ca rasare luna pe perete. Era o barca pe luna. apoi isi sufla nasul tare ca nasul netrebnic infundat era, si se cauta in buzunare. nu mai gasi nici o petricica. de mare. isi stranse oasele inapoi, cuvintele inauntru, si isi puse capul pe un genunchi sa se odihneasca, cand vazu paienjenul negru ca taciunele si urias. Nu avu curaj sa il omoare asa ca il lasa sa treaca in voie pe sub scaun ca pe sub podul plangerii. Isi ridica apoi din nou privirea pe perete si luna nu mai era. Fireste, fusese o iluzie de dor. Era deziluzionata ca nu gasea nimic la fel de incantator pe lumea asta. Nici macar cartea pe care o citea iarasi a nu stiu cata oara nu era atat de frumoasa. cartile si calatoriile si...altele nu fac cat frumuseatea bratului lui, in forma de rau linistit . Somnul magic, plutind pe rau.

o iluzie. atat a fost. hai ca ma duc sa iau un plic de paracetamol..da uite, uite ce zice.
''Vino cu mine, cititorule! Cine ti-e spus ca nu exista pe lume dragoste adevarata, devotata, dragoste vesnica? Sa i se taie mincinosului limba lui ticaloasa!""


de ce unii oameni isi duc ambitia recunoasterii pana pe scena lui Woland in cautarea fericirii? fericirea e doar cand suntem copii si ne jucam frunza.


Monday June 30, 2008 - 12:04am