Triaj
De prea multa vreme traia in Triaj.
Trenuri urate care vin si trec, murdare, ea, cu sufletul pe sine, se lasa mutilata zi si noapte, ca si cand mai era. Nu mai era demult. Alteori traia la pontoane, printre sobolani si ierburi inalte, urat mirositoare, inestetice, agasante. Isi punea mijlocul greu pe sine sa auda pamantul fugind din bataia ritmata si agonica a trenurilor care nu se mai intorc niciodata.
Ploile erau uscate si ii cadeau taioase prin oase. Avea oasele sfredelite de atatea ploi uscate.
Demult, isi dorise sa fie uneori, noaptea, veioza lui luminoasa, calda si necuvantatoare. Sa nu faca zgomot, ci doar sa lumineze. Prin firea lucrurilor, nu putea fi veioza aceea minunata.
Nu o mai mangaia nici luna si uneori se supara. Scuipa pe sine si apoi ii trecea. Mai venea cate un tren anuntat de un suierat prin trup si se straduia sa il goneasca cu ochii slabi, prin care nu vedea decat cerul inciudat si gri.
Chiar si asa, uneori il simtea pe Dumnezeu si se gandea ca poate intr-o zi un calator va cobori langa sine, cat sa fumeze o tigara .........

''Incerc de doua zile sa ma masturbez si nici un moment nu mi se pare suficient de potrivit'', spuse calatorul.



Tags: triaj



Sunday October 19, 2008 - 01:52pm (EEST)