Copacii prefacuti
Intre si piele si oase, curg picurand ca intr-o pestera, niste lacrimi reci. Din loc in loc, s-au format stalactite. In oase, flori vestejite si un cer albastru sters, cu un avion in miniatura ramas inert. pe dinafara, din ochi si gura ma biciuie furia neputintei de a-mi sterge lacrimile si da a-mi topi stalactitele. Cuvintele nu mai sunt verzi. S-au transformat in blestem.
ieri, am vazut o pasare prelunga cu pene albastre. isi zicea ca e frumoasa. Mie mi-era doar o pasare. Copacii se infoiau ca miros a primavara si frunzele a mere verzi. Mie mi-erau doar niste copaci prosti, gaunosi si urati pe dinauntru. Hainele, podoabe si spoiala desarta, fara zambet, fudule, acoperind ambitii fara sens. Toate se misca in jurul meu intr-un ritm ametitor fara cuget, doar cu spasme. muzici serbede ca sa ne acopere singuratatile sau neputintele.
Mi-e dor de un om.Fara copaci prefacuti, haine, muzici, spoieli. Cu brate crengi crescute adevarat din suflet si acoperindu-l tot, pana la cer si mine. E o utopie.
Pana atunci, imi mangai singura trupul frumos, singurul care mi-a mai ramas si mie. Spoiala.

tataitul meu drag, daca esti inger cu basc, gaseste-mi tu o dezlegare . gateste niste orez cu lapte si pune scortisoara din plin, ca s-ar putea sa vin.