Stefan
">l...tace, il cuprinse din nou in brate, inspaimantata. "Iubitul meu! Te-as fi cautat pana la sfarsitul pamantului si tot te-as fi intalnit!..." "Daca nu exista el n-ai fi avut cum sa ma recunosti, vorbi insufletindu-se deodata Stefan. Ca sa ma poti iubi pe mine ai avut nevoie de un model, a carui copie, mai mult sau mai putin perfecta, eram eu... Daca macar am fi fost deosebiti, continua el aproape in soapta, daca macar am fi fost tot atat de deosebiti fiziceste pe cat suntem de diferiti la minte si la suflete! ... Dar, asa cum suntem, ma simt necontenit vinovat fata de el; ca si cum i-as fi contrafacut semnatura si as fi incasat o mostenire care nu mi se cuvenea mic, ci lui..." "Taci!! tipa Ioana, speriata. Taci! Ai sa ma inebunesti..." Si izbucni in plans, lasandu-se sa cada, moale, pe bratele fotoliului. Stefan incepu s-o mangaie pe par, obosit, oarecum absent. "Si te iubesc, totusi, foarte mult, sopti el tarziu. Te iubesc mult mai mult decat pe cealalta..." Ioana se trezi brusc si-si inalta fruntea. "... Am intalnit-o anul trecut, continua Stefan fara s-o priveasca, si am crezut ca as putea sa va iubesc pe amandoua asa cum ne-ai iubit si tu pe amandoi, deopotriva. Dar mi-e peste putinta. Pe tine te iubesc mult mai mult... Uneori parca m-as simti indragostit si de ea, dar imi dau repede seama ca nu sunt, ca mi se pare numai. Mi se pare asa pentru ca as vrea sa mi se intample un miracol: as vrea sa pot iubi si eu, ca sfintii, mai multi oameni cu aceeasi tarie cu care te iubesc pe tine. Dar nu pot... Nu te pot iubi decat pe tine!"