Ei
Intre nord si sud nu se mai afla nimic.
Decat o panza de cer, bleaga, zdrentuita,
fara Dumnezeu.
Dumnezeu, saracu, plangea parasit,
chiar si de el insusi,
vaslind intr-o barca in largul galaxiei.
Nu se mai intoarce niciodata la oamenii aia.
Nu mai avea nici puterea de a crea ceva mai acatarii.
Il batusera si il renegasera pana la epuizare.
Stia ca mai sunt oameni slabi, in nevoie,
dar ce putea face el?
Sa isi poarta singuri de grija.
Gata, he is out.
Nici macar nu se uita in urma,
sa vada cum femeile cu scancii in brate
intindeau mainile catre el,
lacrimand.
Nu stia unde se duce...
poate catre un spatiu necunoscut de el,
cu un alt Dumnezeu.
In urma lui, oamenii mari se bateau cu mainile in piept
ca sunt Dumnezei
si se luau la intrecere care sa traiasca mai activ,
mai competitiv,
calcand peste cadavre.
Toti vroiau sa fie Ei.
Ps si Backround apocaliptic: Barbados rum, 43 degrees.I am a real man, man. Even if I envy John Wayne.
Wednesday November 19, 2008 - 02:31am (EET
Entry for November 18, 2008
Dadu ocol blocului roscovan, apoi se pierdu pe stradutele cu blocuri mai mici si mai cuminti. Blocurile mici aveau fiecare gradini pline, verzi, si ascundeau intr-insele mistere si oameni asezati.. Cauta insa un bloc cu o bancuta acoperita de trandafiri, unde sa nu o gaseasca nimeni si sa se poata odihni,caci ghiozdanul greu o cocosase si era cald si parca si sete.
Spatiul era ascuns intr-un unghi oaches de 90 de grade si se bucura de adancitura. Se aseza intr-un colt al ei, cu mainile impreunate si talpile apropiate, sa nu deranjeze, sa nu faca zgomot, caci oamenii dormeau. Era ora pranzului.Si isi gasi o preocupare interesanta uitandu-se la frunze. Erau colorate frumos, in verde viu, altele in verde mustar, altele in verde artagos, puternic, altele in verde fript de soare. Prin bolta de frunze si trandafiri isi faceau loc si dare de lumini taioase si se uita spre ele cum curgeau incet si sigur si pe o stinghie de bancuta, ba pe bratul ei drept, sau pe cateva frunze leganate de un vanticel lin, frumos, care parca glasuia sub forma de poveste.
De undeva de sus, auzi cateva oale trezindu-se si se gandi la o femeie frumoasa care punea la incalzit supa cu galusti. Cat ei isi puneau in ordine caietele pe birou.
Da apoi iarasi nu se mai auzi nimic.Trebuia sa fie tot pranz. Oare cat era ceasul? Trecuse un ceas, doua, sau trei? Vroia sa se faca tarziu, da cu cat timpul trecea, parca dara de lumina de pe bratul drept palea, si nu mai simti mangaierea tandra a culorii galbene. Incepuse si frunzele sa se inghesuie unele intr-altele de la racoare.Parca i se facuse somn si banca nu avea nici macar spatar. Asa ca incepuse sa numere din doi in doi sa afle cat e timpul.Oamenii incepusera sa iasa din bloc si se uitau la ea ciudat. Adica de ce statea ea acolo, cu ghiozdanul,tam nesam, pe banca lor?Si se intorceau apoi ba cu cate o paine, ba cu cate o sticla de lapte in sacosa de rapita, ba cu cate o sticla de bere. Pesemne ca era meci. In rest nu erau multi copii.Copiii isi faceau lectiile sau poate era un bloc fara copii.Mai stii?
Se gandi cu groaza ca acum, printre frunzele incruntate nu mai trecea nici o raza, ci doar aerul rece si cate o vrabie. Adica se facea tarziu.Sa fi fost sapte sau opt? Poate doar sase. Si incepu sa numere iar. Ar fi vrut sa plece, dar unde?
Isi deschise ghiozdanul si scoase plansa cu desenul ei apos. Uf, ce desen urat, i-ar fi fost rusine sa il arate lui tataitu. Tataitu era pictor adevarat. Si putea sa arate in culori orice.Ea nici la asta nu se pricepea. Ocoli cu degetele cartea de matematica. Avea teme si inca multe exercitii la matematica. Ce sa faca daca nu intelegea matematica....ce sa faca?De la matematica i se tragea... Daca ar fi stiut si matematica, viata ar fi fost mai usoara.Acum nu ar mai fi stat ascunsa. Si daca ar fi stiut si matematica crezi ca ei ar fi fost mai buni?Hmmm, sigur .
Ii placeau etichetele de pe caiete. Cel mai mult.Si caietul de expresii.Asa ca citi cateva expresii despre iarna.Iarna era frumoasa pentru ca venea Mos Gerila.Chiar daca pe Uverturii venea sigur numai cu putine, niciodata cu o minge sau o jucarie, stia ca Mos Gerila era un mos bun, cu barba, care iubea toti copiii, deci intelept. Si acu doi ani, la tataia, cand sosi si Mos Cristache de la Brasov si facura toti impreuna cozonac si spusera snoave si rasera...of, ce frumos, dimineata descoperi sub brad un cadou impachetat frumos,cu funda. Era intr-insul o salopeta rosie,in carouri, din stofa matasoasa, si un pulover alb cu inimioare albastre.Da mai era mult pana atunci.
Daca tataitu nu s-ar fi dus atunci la Mehadia sa bea bere cu femeia aia rea si negricioasa, si cu sanii mari, s-ar fi putut duce inca la el.Da de acum femeia aia rea stapanea casa lui. Sice casa frumoasa, cu picturi si cesti de portelan si papusa neagra.
Se facuse intuneric de-a binelea cand cineva parca o intreba...''Da tu ce faci aici?'''
Tresari. Era o silueta fara chip, asa ca isi insfaca ghiozdanul greu si o o lua la goana. Alerga cu respiratia stransa,printre blocurile mici pana cand iesi la un ochi de strada cu autobuze. In colt, blocul ei se inalta falnic si mandru si nemilos. Deschise usa grea, scartaitoare, urca scarile patru, si apoi inca patru, pana la lift. Apoi se razgandi si iesi in graba.Mai privi o data blocul si autobuzele, asa ca isi facu curaj si pasi iar in bloc. Luminile erau stinse acum. Statu asa pe intuneric si astepta.
Tags: copilaria
Tuesday November 18, 2008 - 05:55pm (EET
Dadu ocol blocului roscovan, apoi se pierdu pe stradutele cu blocuri mai mici si mai cuminti. Blocurile mici aveau fiecare gradini pline, verzi, si ascundeau intr-insele mistere si oameni asezati.. Cauta insa un bloc cu o bancuta acoperita de trandafiri, unde sa nu o gaseasca nimeni si sa se poata odihni,caci ghiozdanul greu o cocosase si era cald si parca si sete.
Spatiul era ascuns intr-un unghi oaches de 90 de grade si se bucura de adancitura. Se aseza intr-un colt al ei, cu mainile impreunate si talpile apropiate, sa nu deranjeze, sa nu faca zgomot, caci oamenii dormeau. Era ora pranzului.Si isi gasi o preocupare interesanta uitandu-se la frunze. Erau colorate frumos, in verde viu, altele in verde mustar, altele in verde artagos, puternic, altele in verde fript de soare. Prin bolta de frunze si trandafiri isi faceau loc si dare de lumini taioase si se uita spre ele cum curgeau incet si sigur si pe o stinghie de bancuta, ba pe bratul ei drept, sau pe cateva frunze leganate de un vanticel lin, frumos, care parca glasuia sub forma de poveste.
De undeva de sus, auzi cateva oale trezindu-se si se gandi la o femeie frumoasa care punea la incalzit supa cu galusti. Cat ei isi puneau in ordine caietele pe birou.
Da apoi iarasi nu se mai auzi nimic.Trebuia sa fie tot pranz. Oare cat era ceasul? Trecuse un ceas, doua, sau trei? Vroia sa se faca tarziu, da cu cat timpul trecea, parca dara de lumina de pe bratul drept palea, si nu mai simti mangaierea tandra a culorii galbene. Incepuse si frunzele sa se inghesuie unele intr-altele de la racoare.Parca i se facuse somn si banca nu avea nici macar spatar. Asa ca incepuse sa numere din doi in doi sa afle cat e timpul.Oamenii incepusera sa iasa din bloc si se uitau la ea ciudat. Adica de ce statea ea acolo, cu ghiozdanul,tam nesam, pe banca lor?Si se intorceau apoi ba cu cate o paine, ba cu cate o sticla de lapte in sacosa de rapita, ba cu cate o sticla de bere. Pesemne ca era meci. In rest nu erau multi copii.Copiii isi faceau lectiile sau poate era un bloc fara copii.Mai stii?
Se gandi cu groaza ca acum, printre frunzele incruntate nu mai trecea nici o raza, ci doar aerul rece si cate o vrabie. Adica se facea tarziu.Sa fi fost sapte sau opt? Poate doar sase. Si incepu sa numere iar. Ar fi vrut sa plece, dar unde?
Isi deschise ghiozdanul si scoase plansa cu desenul ei apos. Uf, ce desen urat, i-ar fi fost rusine sa il arate lui tataitu. Tataitu era pictor adevarat. Si putea sa arate in culori orice.Ea nici la asta nu se pricepea. Ocoli cu degetele cartea de matematica. Avea teme si inca multe exercitii la matematica. Ce sa faca daca nu intelegea matematica....ce sa faca?De la matematica i se tragea... Daca ar fi stiut si matematica, viata ar fi fost mai usoara.Acum nu ar mai fi stat ascunsa. Si daca ar fi stiut si matematica crezi ca ei ar fi fost mai buni?Hmmm, sigur .
Ii placeau etichetele de pe caiete. Cel mai mult.Si caietul de expresii.Asa ca citi cateva expresii despre iarna.Iarna era frumoasa pentru ca venea Mos Gerila.Chiar daca pe Uverturii venea sigur numai cu putine, niciodata cu o minge sau o jucarie, stia ca Mos Gerila era un mos bun, cu barba, care iubea toti copiii, deci intelept. Si acu doi ani, la tataia, cand sosi si Mos Cristache de la Brasov si facura toti impreuna cozonac si spusera snoave si rasera...of, ce frumos, dimineata descoperi sub brad un cadou impachetat frumos,cu funda. Era intr-insul o salopeta rosie,in carouri, din stofa matasoasa, si un pulover alb cu inimioare albastre.Da mai era mult pana atunci.
Daca tataitu nu s-ar fi dus atunci la Mehadia sa bea bere cu femeia aia rea si negricioasa, si cu sanii mari, s-ar fi putut duce inca la el.Da de acum femeia aia rea stapanea casa lui. Sice casa frumoasa, cu picturi si cesti de portelan si papusa neagra.
Se facuse intuneric de-a binelea cand cineva parca o intreba...''Da tu ce faci aici?'''
Tresari. Era o silueta fara chip, asa ca isi insfaca ghiozdanul greu si o o lua la goana. Alerga cu respiratia stransa,printre blocurile mici pana cand iesi la un ochi de strada cu autobuze. In colt, blocul ei se inalta falnic si mandru si nemilos. Deschise usa grea, scartaitoare, urca scarile patru, si apoi inca patru, pana la lift. Apoi se razgandi si iesi in graba.Mai privi o data blocul si autobuzele, asa ca isi facu curaj si pasi iar in bloc. Luminile erau stinse acum. Statu asa pe intuneric si astepta.
Tags: copilaria
Tuesday November 18, 2008 - 05:55pm (EET
computerul slut
Lacrimile se transformara in spini si adormi cu fata pe spini,dar ea isi inchipui ca sunt spini de trandafiri si noaptea va fi scurta. Insa venea ziua, ziua prefacuta, isi aminti prin somnul gatuit de ceai de tei.Si ziua era si ea a dracului si mincinoasa, cu podoabe frumoase, dar uscata pe dinauntru. Asa ca tresari de spaime launtrice si se cobori din pat sa caute timpul si sa il striveasca. Timpul statea ascuns prin noroaie, ii zarise coada printre umbrele adanci si sticla,si i se paru ca pamantul se umflase de atatea noroaie si bufnea si plesnea.
Se uita la computerul masluit si slutit de frig. Si acolo se ascundea raceala gheboasa.
isi zise,nu-i nimic, si isi afunda fata in perna, adanc, sa nu mai vada si sa nu mai simta nimic.
Tuesday November 18, 2008 - 01:13am (EET)
Lacrimile se transformara in spini si adormi cu fata pe spini,dar ea isi inchipui ca sunt spini de trandafiri si noaptea va fi scurta. Insa venea ziua, ziua prefacuta, isi aminti prin somnul gatuit de ceai de tei.Si ziua era si ea a dracului si mincinoasa, cu podoabe frumoase, dar uscata pe dinauntru. Asa ca tresari de spaime launtrice si se cobori din pat sa caute timpul si sa il striveasca. Timpul statea ascuns prin noroaie, ii zarise coada printre umbrele adanci si sticla,si i se paru ca pamantul se umflase de atatea noroaie si bufnea si plesnea.
Se uita la computerul masluit si slutit de frig. Si acolo se ascundea raceala gheboasa.
isi zise,nu-i nimic, si isi afunda fata in perna, adanc, sa nu mai vada si sa nu mai simta nimic.
Tuesday November 18, 2008 - 01:13am (EET)
exupery
"Chiar atunci sosi si vulpea:
- Buna ziua, zise vulpea.
- Buna ziua, raspunse cuviincios micul print intorcandu-se, dar nu vazu pe nimeni.
- Sunt aici, zise glasul, sub mar...
- Cine esti tu? zise micul print. Esti tare frumoasa...
- Sunt o vulpe, zise vulpea.
- Vino sa te joci cu mine, o pofti micul print. Sunt atat de trist...
- Nu pot sa ma joc cu tine, zise vulpea. Nu sunt imblanzita.
- A! Iarta-ma, rosti micul print.
Dar dupa un rastimp de gandire, adauga:
- Ce inseamna „a imblanzi”?
- Nu esti de prin partea locului, zise vulpea, ce cauti pe-aici?
- Caut oamenii, zise micul print. Ce inseamna „a imblanzi”?
- Oamenii, zise vulpea, au pusti si vaneaza. E foarte neplacut! Mai cresc si gaini. E singurul folos de pe urma lor. Cauti gaini?
- Nu, zise micul print. Caut prieteni. Ce inseamna „a imblanzi”?
- E un lucru de mult dat uitarii, zise vulpea. Inseamna „a-ti crea legaturi”...
- A-ti crea legaturi?
- Desigur, zise vulpea. Tu nu esti deocamdata pentru mine decat un baietas, aidoma cu o suta de mii de alti baietasi. Iar eu nu am nevoie de tine. Si nici tu n-ai nevoie de mine. Eu nu sunt pentru tine decat o vulpe, aidoma cu o suta de mii de alte vulpi. Dar daca tu ma imblanzesti, vom avea nevoie unul de altul. Tu vei fi, pentru mine, fara seaman in lume. Eu voi fi, pentru tine, fara seaman in lume...
- Incep sa inteleg, zise micul print. E undeva o floare... mi se pare ca m-a imblanzit...
- Se prea poate, zise vulpea. Pe Pamant intalnesti tot soiul de lucruri...
- O! Dar nu e pe Pamant, zise micul print.
Vulpea se arata foarte nedumerita:
- Pe alta planeta?
- Da.
- Pe planeta aceea sunt vanatori?
- Nu.
- Interesant. Dar gaini?
- Nici.
- Nimic nu e desavarsit, suspina vulpea.
Vulpea insa se intoarse la gandurile ei:
- Viata mea e vesnic aceeasi. Eu vanez gainile, pe mine ma vaneaza oamenii. Toate gainile se aseamana intre ele, si toti oamenii se aseamana intre ei. Asa ca ma cam plictisesc. Dar daca tu ma imblanzesti, viata mi se va insenina. Voi cunoaste sunetul unor pasi deosebiti de-ai tuturora. Pasii altora ma fac sa intru sub pamant. Ai tai ma vor chema din vizuina, ca o melodie. Si-apoi, priveste! Vezi tu, colo, lanurile acelea de grau? Eu nu mananc paine. Mie graul nu mi-e de folos. Lanurile de grau mie nu-mi trezesc nici o amintire. Si asta-i trist! Tu insa ai parul de culoarea aurului. Va fi, de aceea, minunat cand ma vei fi imblanzit! Graul, auriu si el, imi va aminti de tine. Si-mi va fi nespus de draga murmurarea vantului prin grau...
Vulpea tacu si se uita la micul print.
- Te rog... imblanzeste-ma, zise apoi.
- Bucuros as vrea, raspunse micul print, numai ca nu prea am timp. Am de cautat prieteni si o multime de lucruri de cunoscut.
- Nu cunoastem decat ceea ce imblanzim, zise vulpea. Oamenii nu mai au timp sa cunoasca nimic. Cumpara lucruri de-a gata, de la negutatori. Cum insa nu exista negutatori de prieteni, oamenii nu mai au prieteni. Daca vrei cu adevarat sa ai un prieten, imblanzeste-ma!
- Ce trebuie sa fac? zise micul print.
- Trebuie sa ai foarte multa rabdare, raspunse vulpea. La inceput, te vei aseza ceva mai departe de mine, uite-asa, in iarba. Eu te voi privi cu coada ochiului, iar tu nu vei zice nimic. Graiul e izvor de neintelegeri. Insa vei putea, pe zi ce trece, sa te asezi din ce in ce mai aproape de mine...
A doua zi, micul print veni din nou.
- Ar fi fost mai bine daca veneai si astazi la aceeasi ora, zise vulpea. Daca tu, de pilda, vii la ora patru dupa-amiaza, eu inca de la ora trei voi incepe sa fiu fericita. Si cu cat va trece timpul, cu-atat mai fericita ma voi simti. La ora patru, ma va cuprinde un framant si o neliniste: voi descoperi cat pretuieste fericirea! Dar daca vii la voia intamplarii, niciodata nu voi sti la care ceas sa-mi impodobesc sufletul. Ne trebuie rituri.
- Ce-i acela rit? zise micul print.
- E inca un lucru de mult dat uitarii, zise vulpea. E ceea ce face ca o zi sa se deosebeasca de celelalte zile, o ora, de celelalte ore. De pilda, vanatorii mei au un rit. Se duc sa joace, joia, cu fetele din sat. Joia, prin urmare, e o zi minunata! Ma plimb si eu atunci, pana la vie. Daca vanatorii s-ar duce la joc la voia intamplarii, toate zilele ar fi la fel, iar eu n-as mai avea niciodata vacanta.
Si-asa micul print imblanzi vulpea. Iar cand ora despartirii fu aproape:
- Vai! zise vulpea... Am sa plang.
- Din vina ta, zise micul print, eu nicidecum nu-ti voiam raul, ci numai tu ai vrut sa te-mblanzesc...
- Asa e, zise vulpea.
- Dar ai sa plangi! zise micul print.
- Asa e! zise vulpea.
- Si-atunci nu dobandesti nimic din asta!
- Ba dobandesc, zise vulpea, datorita culorii graului.
Apoi adauga:
- Du-te sa mai vezi o data trandafirii. Vei descoperi ca floarea ta nu are-n lume seaman. Intoarce-te apoi la mine, sa-ti iei ramas bun, iar eu iti voi darui o taina.
Micul print se duse sa mai vada o data trandafirii.
- Voi nu semanati intru nimic cu floarea mea, voi inca nu sunteti nimic, le spuse el. Pe voi nimeni nu v-a imblanzit, precum nici voi n-ati imblanzit pe nimeni. Sunteti asa cum era si vulpea mea. Nu era decat o vulpe, aidoma cu altele o suta de mii. Eu insa mi-am facut din ea un prieten, iar ea acum nu are in lume seaman.
Si florile se rusinara.
- Sunteti frumoase, dar sunteti desarte, le mai spuse el. Nimeni n-ar avea de ce sa moara pentru voi. Floarea mea, fireste, un trecator de rand ar crede ca e asemeni voua. Ea insa singura e mai de pret decat voi toate laolalta, fiindca pe ea am adapostit-o sub clopotul de sticla. Fiindca pe ea am ocrotit-o cu paravanul. Fiindca pentru ea am ucis omizile (in afara doar de cateva, pentru fluturi). Fiindca pe ea am ascultat-o cum se plangea, ori cum se lauda, ori cateodata chiar si cum tacea.
Fiindca ea e floarea mea.
Si se duse inapoi la vulpe.
- Ramai cu bine, zise el...
- Te du cu bine, zise vulpea. Iata care-i taina mea. E foarte simpla: Limpede nu vezi decat cu inima. Ochii nu pot sa patrunda-n miezul lucrurilor.
- Ochii nu pot sa patrunda-n miezul lucrurilor, spuse dupa dansa micul print, ca sa tina minte.
- Numai timpul impartit cu floarea ta face ca floarea ta sa fie atat de pretioasa.
- Numai timpul impartit cu floarea mea... facu micul print, ca sa tina minte.
- Oamenii au dat uitarii adevarul acesta, zise vulpea. Tu insa nu trebuie sa-l uiti. Devii raspunzator de-a pururi pentru ceea ce ai imblanzit. Tu esti raspunzator de floarea ta.
- Eu sunt raspunzator de floarea mea... spuse dupa dansa micul print, ca sa tina minte."
Tuesday November 18, 2008 - 12:54am (EET)
"Chiar atunci sosi si vulpea:
- Buna ziua, zise vulpea.
- Buna ziua, raspunse cuviincios micul print intorcandu-se, dar nu vazu pe nimeni.
- Sunt aici, zise glasul, sub mar...
- Cine esti tu? zise micul print. Esti tare frumoasa...
- Sunt o vulpe, zise vulpea.
- Vino sa te joci cu mine, o pofti micul print. Sunt atat de trist...
- Nu pot sa ma joc cu tine, zise vulpea. Nu sunt imblanzita.
- A! Iarta-ma, rosti micul print.
Dar dupa un rastimp de gandire, adauga:
- Ce inseamna „a imblanzi”?
- Nu esti de prin partea locului, zise vulpea, ce cauti pe-aici?
- Caut oamenii, zise micul print. Ce inseamna „a imblanzi”?
- Oamenii, zise vulpea, au pusti si vaneaza. E foarte neplacut! Mai cresc si gaini. E singurul folos de pe urma lor. Cauti gaini?
- Nu, zise micul print. Caut prieteni. Ce inseamna „a imblanzi”?
- E un lucru de mult dat uitarii, zise vulpea. Inseamna „a-ti crea legaturi”...
- A-ti crea legaturi?
- Desigur, zise vulpea. Tu nu esti deocamdata pentru mine decat un baietas, aidoma cu o suta de mii de alti baietasi. Iar eu nu am nevoie de tine. Si nici tu n-ai nevoie de mine. Eu nu sunt pentru tine decat o vulpe, aidoma cu o suta de mii de alte vulpi. Dar daca tu ma imblanzesti, vom avea nevoie unul de altul. Tu vei fi, pentru mine, fara seaman in lume. Eu voi fi, pentru tine, fara seaman in lume...
- Incep sa inteleg, zise micul print. E undeva o floare... mi se pare ca m-a imblanzit...
- Se prea poate, zise vulpea. Pe Pamant intalnesti tot soiul de lucruri...
- O! Dar nu e pe Pamant, zise micul print.
Vulpea se arata foarte nedumerita:
- Pe alta planeta?
- Da.
- Pe planeta aceea sunt vanatori?
- Nu.
- Interesant. Dar gaini?
- Nici.
- Nimic nu e desavarsit, suspina vulpea.
Vulpea insa se intoarse la gandurile ei:
- Viata mea e vesnic aceeasi. Eu vanez gainile, pe mine ma vaneaza oamenii. Toate gainile se aseamana intre ele, si toti oamenii se aseamana intre ei. Asa ca ma cam plictisesc. Dar daca tu ma imblanzesti, viata mi se va insenina. Voi cunoaste sunetul unor pasi deosebiti de-ai tuturora. Pasii altora ma fac sa intru sub pamant. Ai tai ma vor chema din vizuina, ca o melodie. Si-apoi, priveste! Vezi tu, colo, lanurile acelea de grau? Eu nu mananc paine. Mie graul nu mi-e de folos. Lanurile de grau mie nu-mi trezesc nici o amintire. Si asta-i trist! Tu insa ai parul de culoarea aurului. Va fi, de aceea, minunat cand ma vei fi imblanzit! Graul, auriu si el, imi va aminti de tine. Si-mi va fi nespus de draga murmurarea vantului prin grau...
Vulpea tacu si se uita la micul print.
- Te rog... imblanzeste-ma, zise apoi.
- Bucuros as vrea, raspunse micul print, numai ca nu prea am timp. Am de cautat prieteni si o multime de lucruri de cunoscut.
- Nu cunoastem decat ceea ce imblanzim, zise vulpea. Oamenii nu mai au timp sa cunoasca nimic. Cumpara lucruri de-a gata, de la negutatori. Cum insa nu exista negutatori de prieteni, oamenii nu mai au prieteni. Daca vrei cu adevarat sa ai un prieten, imblanzeste-ma!
- Ce trebuie sa fac? zise micul print.
- Trebuie sa ai foarte multa rabdare, raspunse vulpea. La inceput, te vei aseza ceva mai departe de mine, uite-asa, in iarba. Eu te voi privi cu coada ochiului, iar tu nu vei zice nimic. Graiul e izvor de neintelegeri. Insa vei putea, pe zi ce trece, sa te asezi din ce in ce mai aproape de mine...
A doua zi, micul print veni din nou.
- Ar fi fost mai bine daca veneai si astazi la aceeasi ora, zise vulpea. Daca tu, de pilda, vii la ora patru dupa-amiaza, eu inca de la ora trei voi incepe sa fiu fericita. Si cu cat va trece timpul, cu-atat mai fericita ma voi simti. La ora patru, ma va cuprinde un framant si o neliniste: voi descoperi cat pretuieste fericirea! Dar daca vii la voia intamplarii, niciodata nu voi sti la care ceas sa-mi impodobesc sufletul. Ne trebuie rituri.
- Ce-i acela rit? zise micul print.
- E inca un lucru de mult dat uitarii, zise vulpea. E ceea ce face ca o zi sa se deosebeasca de celelalte zile, o ora, de celelalte ore. De pilda, vanatorii mei au un rit. Se duc sa joace, joia, cu fetele din sat. Joia, prin urmare, e o zi minunata! Ma plimb si eu atunci, pana la vie. Daca vanatorii s-ar duce la joc la voia intamplarii, toate zilele ar fi la fel, iar eu n-as mai avea niciodata vacanta.
Si-asa micul print imblanzi vulpea. Iar cand ora despartirii fu aproape:
- Vai! zise vulpea... Am sa plang.
- Din vina ta, zise micul print, eu nicidecum nu-ti voiam raul, ci numai tu ai vrut sa te-mblanzesc...
- Asa e, zise vulpea.
- Dar ai sa plangi! zise micul print.
- Asa e! zise vulpea.
- Si-atunci nu dobandesti nimic din asta!
- Ba dobandesc, zise vulpea, datorita culorii graului.
Apoi adauga:
- Du-te sa mai vezi o data trandafirii. Vei descoperi ca floarea ta nu are-n lume seaman. Intoarce-te apoi la mine, sa-ti iei ramas bun, iar eu iti voi darui o taina.
Micul print se duse sa mai vada o data trandafirii.
- Voi nu semanati intru nimic cu floarea mea, voi inca nu sunteti nimic, le spuse el. Pe voi nimeni nu v-a imblanzit, precum nici voi n-ati imblanzit pe nimeni. Sunteti asa cum era si vulpea mea. Nu era decat o vulpe, aidoma cu altele o suta de mii. Eu insa mi-am facut din ea un prieten, iar ea acum nu are in lume seaman.
Si florile se rusinara.
- Sunteti frumoase, dar sunteti desarte, le mai spuse el. Nimeni n-ar avea de ce sa moara pentru voi. Floarea mea, fireste, un trecator de rand ar crede ca e asemeni voua. Ea insa singura e mai de pret decat voi toate laolalta, fiindca pe ea am adapostit-o sub clopotul de sticla. Fiindca pe ea am ocrotit-o cu paravanul. Fiindca pentru ea am ucis omizile (in afara doar de cateva, pentru fluturi). Fiindca pe ea am ascultat-o cum se plangea, ori cum se lauda, ori cateodata chiar si cum tacea.
Fiindca ea e floarea mea.
Si se duse inapoi la vulpe.
- Ramai cu bine, zise el...
- Te du cu bine, zise vulpea. Iata care-i taina mea. E foarte simpla: Limpede nu vezi decat cu inima. Ochii nu pot sa patrunda-n miezul lucrurilor.
- Ochii nu pot sa patrunda-n miezul lucrurilor, spuse dupa dansa micul print, ca sa tina minte.
- Numai timpul impartit cu floarea ta face ca floarea ta sa fie atat de pretioasa.
- Numai timpul impartit cu floarea mea... facu micul print, ca sa tina minte.
- Oamenii au dat uitarii adevarul acesta, zise vulpea. Tu insa nu trebuie sa-l uiti. Devii raspunzator de-a pururi pentru ceea ce ai imblanzit. Tu esti raspunzator de floarea ta.
- Eu sunt raspunzator de floarea mea... spuse dupa dansa micul print, ca sa tina minte."
Tuesday November 18, 2008 - 12:54am (EET)
Nora
Era o camera laptoasa cu obiecte putine, un sifonier scurt, un fotoliu, o masuta cu televizor, un pat mare, frumos asternut, si cam atat. Oricum, mult prea mare pentru un singur om. Dar se simtea pentru prima data spatios, confortabil. Deschise ferestrele larg si incerca sa scruteze cu privirea desisul. Era multa natura in jur, care ii strecura un sentiment de melancolie in suflet, un dor de dor. Greierii mai cantau cu o ultima mandolina stricata, inca frumos. Vantul batea lin si crengile copacilor se leganau usor, in acord cu alte unduiri nevazute. Era cam racoare insa, asa ca impaturi ferestrele ca pe niste coperti, in jurul unui semn de carte.
Facu cativa pasi de-a lungul odaii, deschise celalalt telefon sa verifice in graba ce ineptii i-a mai scris nebuna. Era un fel de obisnuinta. Mesageria era un fel de hau care ar fi putut sa-i inghita si putinele stari de consistenta sufleteasca pozitiva, pasnica. Nimic. Si rasufla usurat, dupa care il inchise. Dupa ce mai arunca o privire peste natura, se lungi puternic in pat. Oasele plesnira tacut. Pareau crispate desi avusese o zi faina, relaxanta, vorbise si chiar bause niste vin cu oameni faini. Era a doua vacanta dupa lungi ani de tortura interioara si profesionala. Astazi, se simtea cumva fericit. Lumea e frumoasa si verde. In timp ce-si contorsiona degetele de la picioare incerca sa inchida ochii. Ii deschise insa la loc. Era mai frumos asa. Ca isi amintea de dor. Cu ochii pe tavanul luminat de unduirile crengilor, mintea ii fugi la ceafa gingasa a Laurei, admirata discret intr-o sala de cinema. Dar Laura se pierduse undeva, in sirul unor ani agonici. Apoi, zambi larg cand isi aminti de oscioarele elegante, desenate frumos pe gamba-i subtire. Ii placuse cum se asterneau pe ele pantofii ei strengari, rosii.
In seara asta vroia sa uite de munci si sarcini. Isi trecu mana prin par oftand, ca si cand ar fi vrut sa scape de osteneala noptilor nedormite.
Desigur, simtea nevoia sa ii trimita un mesaj Gabrielei. O sunase dimineata cu o bucurie adolescentina, dar acum, ar fi fost prea mult. I-ar fi lasat impresia ca era disperat dupa ea, ceea ce l-ar fi pus intr-o lumina penibila. Sa fii penibil e groaznic. Dar si mai groaznic e sa fii agasant. Stia asta de la ea, cea care suna tam-nesam, ca sa spuna nimic. Gabriela era insa o existenta bine conturata, cuminte, detasata, cu pasiuni frumoase. Ii placea cum se purta ea cu ea. Se simtea libera sa se exprime, sa se expuna. Ii dadea nenumarate imbolduri sa spuna cuvinte frumoase, destepte sau amuzante. Uneori isi spunea ca ar putea sa incerce din nou. Dar cand se strecura in viata lui nebuna aia, se naruia totul. Cuvintele ei il vaduveau de toate energiile frumoase, creatoare, si il faceau sa o ia la fuga, de toti si de toate. Ar fi putut lupta crunt, emotional, sau legal, pasnic, dar il durea sufletul sa fie crud. El nu putea fi crud.
Ii placea dansul lunii impreunat cu dansul funzelor de pe peretii odaii. Demult nu mai vorbise cu el asa, prieteneste, pe indelete. Adulmeca de departe mirosul tare al frunzelor.
Trebuia sa faca ce simte, asa ca se gandi la o melodie frumoasa. Se ridica brusc din pat si deschise laptopul.
Da. De acum o sa faca ce simte. Gabriela rasarea frumos ca un clar de luna in universul lui.
Monday November 17, 2008 - 01:54am (EET) Permanent Link
Era o camera laptoasa cu obiecte putine, un sifonier scurt, un fotoliu, o masuta cu televizor, un pat mare, frumos asternut, si cam atat. Oricum, mult prea mare pentru un singur om. Dar se simtea pentru prima data spatios, confortabil. Deschise ferestrele larg si incerca sa scruteze cu privirea desisul. Era multa natura in jur, care ii strecura un sentiment de melancolie in suflet, un dor de dor. Greierii mai cantau cu o ultima mandolina stricata, inca frumos. Vantul batea lin si crengile copacilor se leganau usor, in acord cu alte unduiri nevazute. Era cam racoare insa, asa ca impaturi ferestrele ca pe niste coperti, in jurul unui semn de carte.
Facu cativa pasi de-a lungul odaii, deschise celalalt telefon sa verifice in graba ce ineptii i-a mai scris nebuna. Era un fel de obisnuinta. Mesageria era un fel de hau care ar fi putut sa-i inghita si putinele stari de consistenta sufleteasca pozitiva, pasnica. Nimic. Si rasufla usurat, dupa care il inchise. Dupa ce mai arunca o privire peste natura, se lungi puternic in pat. Oasele plesnira tacut. Pareau crispate desi avusese o zi faina, relaxanta, vorbise si chiar bause niste vin cu oameni faini. Era a doua vacanta dupa lungi ani de tortura interioara si profesionala. Astazi, se simtea cumva fericit. Lumea e frumoasa si verde. In timp ce-si contorsiona degetele de la picioare incerca sa inchida ochii. Ii deschise insa la loc. Era mai frumos asa. Ca isi amintea de dor. Cu ochii pe tavanul luminat de unduirile crengilor, mintea ii fugi la ceafa gingasa a Laurei, admirata discret intr-o sala de cinema. Dar Laura se pierduse undeva, in sirul unor ani agonici. Apoi, zambi larg cand isi aminti de oscioarele elegante, desenate frumos pe gamba-i subtire. Ii placuse cum se asterneau pe ele pantofii ei strengari, rosii.
In seara asta vroia sa uite de munci si sarcini. Isi trecu mana prin par oftand, ca si cand ar fi vrut sa scape de osteneala noptilor nedormite.
Desigur, simtea nevoia sa ii trimita un mesaj Gabrielei. O sunase dimineata cu o bucurie adolescentina, dar acum, ar fi fost prea mult. I-ar fi lasat impresia ca era disperat dupa ea, ceea ce l-ar fi pus intr-o lumina penibila. Sa fii penibil e groaznic. Dar si mai groaznic e sa fii agasant. Stia asta de la ea, cea care suna tam-nesam, ca sa spuna nimic. Gabriela era insa o existenta bine conturata, cuminte, detasata, cu pasiuni frumoase. Ii placea cum se purta ea cu ea. Se simtea libera sa se exprime, sa se expuna. Ii dadea nenumarate imbolduri sa spuna cuvinte frumoase, destepte sau amuzante. Uneori isi spunea ca ar putea sa incerce din nou. Dar cand se strecura in viata lui nebuna aia, se naruia totul. Cuvintele ei il vaduveau de toate energiile frumoase, creatoare, si il faceau sa o ia la fuga, de toti si de toate. Ar fi putut lupta crunt, emotional, sau legal, pasnic, dar il durea sufletul sa fie crud. El nu putea fi crud.
Ii placea dansul lunii impreunat cu dansul funzelor de pe peretii odaii. Demult nu mai vorbise cu el asa, prieteneste, pe indelete. Adulmeca de departe mirosul tare al frunzelor.
Trebuia sa faca ce simte, asa ca se gandi la o melodie frumoasa. Se ridica brusc din pat si deschise laptopul.
Da. De acum o sa faca ce simte. Gabriela rasarea frumos ca un clar de luna in universul lui.
Monday November 17, 2008 - 01:54am (EET) Permanent Link
From Russia with love..for the spy who loved me
vroiam sa spun
te iubesc, copacule cu gene aiurite
vroiam sa spun te iubesc
matasoasa inclestare,
de la marginea cuvantului....
strada fara trotuar, eu pe unde sa pasesc?
Bezmetico...
ne vedem cand s-or stramba rasariturile
si s-or intinde copacii pe ele, fulguiti.
ne vedem
niciodata.
better be good to me
http://uk.youtube.com/watch?v=4kQz1b_o8cg
Cand o suna pe G. acum doua saptamani o suna pentru ca stia ca o mutasera undeva la marginea orasului cu doi copii, si inca unul foarte mic.Adica stia ca nu are pe nimeni si ca un telefon inseamna un gand bun. Si G. exclamase asa, frumos, de bucurie, Loredaaanaa, te iubesc, ca ii daduse lacrimile si dupa ce ele se uscasera zambi toata ziua. Lucrurile mici au o importanta de suflet. In joaca cand aveau mess realizasera ca e frumos sa ne spunem noi oamenii lucruri frumoase unii altora uneori, si ca tot spunandu-ne ne putem transforma in si mai frumosi si ne putem iubi si mai mult, fara sa coste nimic.Asa ca isi spusera amandurora minunato. Azi, puse niste bani pe telefon si o suna iarasi sa intrebe daca e bine. Si primul lucru pe care il spuse G. fuse Loredana la multi pentru.....si ii daduse lacrimile pentru ca de fapt, cu G.nu petrecuse nici o zi despre nasterea ei ca sa o tina minte. G. nu mai avea nici computer acum, dar era puternica. Si tocmai luase un interviu cu copilul mic in brate, unei doamne de la o casa de moda din Paris ce venise in vizita in Bucuresti.Primul interviu dupa o absenta de doi ani. Cam asa.
In rest isi aminti ca atunci cand era mica Bucurestiul avea multi trandafiri frumosi, asa isi amintea ea, unii mari, deschisi,mandri si altii mai mici, galesi, cuminti. Ei ii placeau cei mici si intr-o zi se ascunse toata ziua sub o bolta de trandafiri mici, de teama sa se duca acasa. Si ca toata noaptea incercase sa isi aminteasca ceva din copilarie despre mama ei, ceva cald sau jucaus, ceva...Si nu isi amintea decat usa dubla din sufragerie si paleta ... Altfel, acum, cand isi baga nasul in geamul plouat nu mai simtea nevoia sa deschida fereastra si sa intinda palma, sa stranga in pumni fulgii de ploaie. Cu drag.
Cu acea sclipire proaspata in ochii ingustati ca va fi minunat, intr-o zi. Minunatilor. Uneori cand suntem deschisi unii cu altii suntem minunati. Desigur.
Aici e o toamna cu iarna de cand am venit, asa ca toamna din Romania e o nimica toata, cred. E o toamna cu ploi lungi si frig sticlos. O toamna frigida si incuiata.
Si totusi in capul ei dansau cuvintele...fly me to the moon..in other words please be true ..ce cantec , da ce cantec , da ce cantechttp://uk.youtube.com/watch?v=qC1zYEyUlCU
Friday November 14, 2008 - 05:14pm (
http://uk.youtube.com/watch?v=4kQz1b_o8cg
Cand o suna pe G. acum doua saptamani o suna pentru ca stia ca o mutasera undeva la marginea orasului cu doi copii, si inca unul foarte mic.Adica stia ca nu are pe nimeni si ca un telefon inseamna un gand bun. Si G. exclamase asa, frumos, de bucurie, Loredaaanaa, te iubesc, ca ii daduse lacrimile si dupa ce ele se uscasera zambi toata ziua. Lucrurile mici au o importanta de suflet. In joaca cand aveau mess realizasera ca e frumos sa ne spunem noi oamenii lucruri frumoase unii altora uneori, si ca tot spunandu-ne ne putem transforma in si mai frumosi si ne putem iubi si mai mult, fara sa coste nimic.Asa ca isi spusera amandurora minunato. Azi, puse niste bani pe telefon si o suna iarasi sa intrebe daca e bine. Si primul lucru pe care il spuse G. fuse Loredana la multi pentru.....si ii daduse lacrimile pentru ca de fapt, cu G.nu petrecuse nici o zi despre nasterea ei ca sa o tina minte. G. nu mai avea nici computer acum, dar era puternica. Si tocmai luase un interviu cu copilul mic in brate, unei doamne de la o casa de moda din Paris ce venise in vizita in Bucuresti.Primul interviu dupa o absenta de doi ani. Cam asa.
In rest isi aminti ca atunci cand era mica Bucurestiul avea multi trandafiri frumosi, asa isi amintea ea, unii mari, deschisi,mandri si altii mai mici, galesi, cuminti. Ei ii placeau cei mici si intr-o zi se ascunse toata ziua sub o bolta de trandafiri mici, de teama sa se duca acasa. Si ca toata noaptea incercase sa isi aminteasca ceva din copilarie despre mama ei, ceva cald sau jucaus, ceva...Si nu isi amintea decat usa dubla din sufragerie si paleta ... Altfel, acum, cand isi baga nasul in geamul plouat nu mai simtea nevoia sa deschida fereastra si sa intinda palma, sa stranga in pumni fulgii de ploaie. Cu drag.
Cu acea sclipire proaspata in ochii ingustati ca va fi minunat, intr-o zi. Minunatilor. Uneori cand suntem deschisi unii cu altii suntem minunati. Desigur.
Aici e o toamna cu iarna de cand am venit, asa ca toamna din Romania e o nimica toata, cred. E o toamna cu ploi lungi si frig sticlos. O toamna frigida si incuiata.
Si totusi in capul ei dansau cuvintele...fly me to the moon..in other words please be true ..ce cantec , da ce cantec , da ce cantechttp://uk.youtube.com/watch?v=qC1zYEyUlCU
Friday November 14, 2008 - 05:14pm (
Abonați-vă la:
Postări (Atom)